Liderul investiţiilor străine directe în R. Moldova în 2006 a devenit Olanda cu peste 2 mlrd. lei
https://www.ipn.md/ro/liderul-investitiilor-straine-directe-in-r-moldova-in-2006-a-devenit-olanda-cu-p-7966_963448.html
În anul 2006, liderul investiţiilor străine directe (ISD) în R. Moldova a devenit Olanda - cu peste 2 mlrd. lei, fiind urmată de Rusia - cu 1,3 mlrd. lei şi Spania - cu peste 1 mlrd. lei.
Potrivit datelor pe 9 luni al anului 2006, ISD au însumat 116,5 mil. USD şi pentru prima dată veniturile reinvestite din cadrul investiţiilor străine directe au constituit 9 mil. USD. Cea mai mare valoare a investiţiilor străine directe a fost înregistrată în 2005 – peste 260 mil. USD, fiind cu circa 8% mai mare decât în 2004.
Aceste date demonstrează creşterea credibilităţii climatului investiţional din R. Moldova”, a declarat şeful Direcţiei generale politici structurale al Ministerului Economiei şi Comerţului, Vadim Ceban, în cadrul unui seminar organizat de MEC în cadrul expoziţiei "Fabricat în Moldova".
Potrivit sursei citate, Guvernul planifică să atingă, până în 2010, un nivel al investiţiilor în economie de 25-30%, o creştere a volumului investiţiilor în capitalul fix de 8-15% anual, iar a volumului investiţiilor străine directe - nu mai puţin de 10% anual. Se mai planifică o creştere a producţiei industriale de 10-12% anual, majorarea ritmurilor de creştere a exporturilor de mărfuri şi servicii cu 10-15% anual etc.
În cadrul seminarului s-a anunţat, în contextul promovării exporturilor, că în martie 2007 va fi organizat un şir de seminare pentru oamenii de afaceri moldoveni în materie de export a mărfurilor, la care vor participa peste 50 de companii. Seminarele vor fi organizate în Chişinău, Cahul şi Bălţi.