logo

Liderul asociației obștești „Я Бельчанинˮ acuză presiuni


https://www.ipn.md/ro/liderul-asociatiei-obstesti-ya-belchanin-acuza-presiuni-7967_1096688.html

Liderul asociației obștești „Я Бельчанинˮ (Sunt Bălțean), Maxim Moroșan, acuză presiuni exercitate asupra sa și a activiștilor organizației pe care o conduce. Unor colegi de-ai săi le-au fost deja fabricate dosare penale și au fost vizați de percheziții cu scopul de a fi intimidați. Bărbatul solicită premierului Dorin Recean să intervină.

„Domnule Recean, Dvs. vă poziționați ca un lider cu verticalitate, adeptul ordinii și al dreptății. De aceea, vă rog mult să rezolvați această nedreptate. Dacă considerăm că suntem un stat civilizat, care vrea să devină parte a Uniunii Europene, atunci ilegalitățile de acest fel trebuie oprite. Mizez pe onestitatea, decența și dreptatea Dvs.”, s-a adresat activistul premierului Dorin Recean în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la IPN. Maxim Moroșan a spus că a trimis scrisori și ambasadelor unor țări cu reședința la Chișinău, precizând că partenerii străini ai Republicii Moldova trebuie să fie informați despre ilegalitățile care se întâmplă în țară.

Maxim Moroșan a menționat că recent pe un portal de știri a publicat un articol „mincinos, făcut la comanda” scopul de bază al căruia este discriminarea asociației și, în particular, a liderului acesteia. „Oamenii de afaceri care ne ajută sunt chemați la secțiile de poliție și li se cere să înceteze să participe la acțiunile noastre. Funcționarilor publici municipali, conducătorilor întreprinderilor municipale, antrenorilor sportivi le este interzisă orice interacțiune cu organizația „Я Бельчанин”. Ei sunt amenințați cu demiteri și dosare penale”, a spus Maxim Moroșan.

Potrivit activistului, aceste atacuri pregătesc terenul pentru o eventuală reținere a sa. E un scenariu pus pe roate pe în timpul guvernării Partidului Democrat. Mai întâi, ținta este persecutată, apoi i se fabrică dosare penale, iar presa loială distribuie informații mincinoase despre ea pentru a justifica ulterioarele arestări. „Din câte cunosc, se pregătesc arestări repetate ale activiștilor, percheziții la domiciliu, în automobile și în oficiile membrilor asociației obștești. De asemenea, sunt informat despre faptul că acum este activ discutată arestarea mea”, a spus Maxim Moroșan.

Activistul a solicitat susținerea partidelor politice și asociațiilor obștești. „Simpatizanții asociației obștești „Я Бельчанин ˮ și eu personal promovăm viitorul democratic al țării noastre, dreptatea socială și juridică pentru fiecare cetățean al republicii, indiferent de preferințele politice. Moldova s-a împotmolit în corupție și sărăcie, în tarife exorbitante și haos juridic. Vreau să menționez că pe parcursul acestui an organizația mea nu a participat la mitinguri și proteste. Ne-am concentrat pe susținerea veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, a pensionarilor, tinerilor sportivi, copiilor fără părinți și altor grupuri sociale vulnerabile ale populației”, a mai spus Maxim Moroșan.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.