logo

Liderul AMN, Serafim Urecheanu, are trei adjuncţi noi


https://www.ipn.md/ro/liderul-amn-serafim-urecheanu-are-trei-adjuncti-noi-7965_980192.html

Alianţa „Moldova Naostră” şi-a reînnoit conducerea. La şedinţa Consiliului Naţional Politic (CNP), de sâmbătă, 23 ianuarie, au fost aleşi trei vicepreşedinţi ai formaţiunii, care au devenit Natalia Ciobanu, Victor Guzun şi Mihai Silistraru, transmite Info-Prim Neo. Liderul AMN, Serafim Urecheanu, a spus că adjuncţii săi au fost aleşi potrivit cerinţelor înaitate de membrii AMN încă la congresul formaţiunii din decembrie anul trecut– să fie tineri şi să reprezinte structuri din teritoriu. „S-a schimbat aproape toată conducerea partidului, mizez pe oamenii tineri, pentru că sunt adeptul întineririi acestui partid şi pentru aliajul dintre oamenii cu experienţă şi tinerii cu perspectivă”, a subliniat Urecheanu. Natalia Ciobanu, în vârstă de 28 de ani, a deţinut până în prezent funcţia de preşedinte al Organizaţiei de femei a AMN. Este medic, magistru în administraţia publică. Cel de-al doilea vicepreşedinte, Victor Guzun, în vârstă de 34 de ani, a fost şef al Departamentului tineret al AMN. Este lector universitar la Institutul Internaţional de Management IMI-NOVA. Mihai Silistraru are 59 de ani şi este preşedinte al organizaţiei AMN din raionul Ialoveni. Economist de profesie. Silistraru urmează să fie propus şi în funcţia de lider al Asociaţiei preşedinţilor de raioane. Noii adjuncţi ai lui Urecheanu au promis că vor face faţă funcţiilor responsabile şi că vor readuce AMN în ratingul de altă ată, când se afla în top pe eşechierul politic din R. Moldova. La aceeaşi şedinţă a CNP a fost votată şi componenţa Biroului Politic Central al partidului, format din 23 de persoane. Potrivit lui Urecheanu, imediat după constituirea organelor de bază, urmează elaborarea unui pachet de propuneri înaintate de conducerea centrală şi din teritoriu, cu privire la modernizarea AMN. Urecheanu a spus că pentru o reformă bună, a angajat şi specialişti de la două institute americane. Întrebat cine va prelua funcţia de preşedinte al fracţiunii AMN în Parlament, odată cu plecarea lui Veaceslav Untilă din partid, Urecheanu a spus că lider al fracţiunii deja a fost ales vice-preşedintele acesteea, Vasile Balan. „Suntem în ajunul unui an politic complicat. Nimeni deocamdată nu ne poate spune dacă vom avea sau nu alegeri anticipate, dar urmează şi cele locale. Ne pregătim de pe acum, nu avem nicio frică”, a declarat Urecheanu. Şedinţa CNP de astăzi a fost prima după Congresul VIII al AMN din 12 decembrie 2009, care s-a petrecut cu scandal şi s-a soldat cu părăsirea partidului de către 12 membri ai Consiliului.