logo

Liderii fracţiunilor parlamentare au trasat obiectivele pentru activitatea legislativă din sesiunea curentă


https://www.ipn.md/ro/liderii-fractiunilor-parlamentare-au-trasat-obiectivele-pentru-activitatea-legis-7965_966715.html

Liderii fracţiunilor parlamentare au trasat în discursurile rostite joi, 4 octombrie, cu ocazia deschiderii sesiunii de toamnă-iarnă, obiective pentru activitatea legislativă curentă şi s-au expus asupra unor procese politice şi sociale din R. Moldova. Ştefan Secăreanu, vicepreşedintele fracţiunii Partidului Popular Creştin Democrat a declarat că problema numărul unu a Parlamentului este lipsa de credibilitate în faţa omului de rând, dar şi pe plan extern. Statul pierde procese la CEDO şi nimeni nu este poartă răspundere pentru aceasta, iar Legislativul nu exercită controlul constituţional asupra modului în care se aplică legile, a menţionat deputatul. Secăreanu a făcut apel către conducerea ţării să revadă decizia cu referire la refuzul de a deschide cele două consulate româneşti şi a condamnat decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind oferirea unui post nou creat a licenţei pentru reţeaua de stat nr. II, prin care sunt transmise programele TVR1. Deputatul şi-a exprimat speranţa că va exista, pe parcursului sesiunii un dialog echilibrat şi constructiv între putere şi opoziţie. Liderul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, s-a pronunţat pentru elaborarea unei agende legislative cât mai eficiente, care să îndeplinească interesele populaţiei şi ale ţării. De asemenea, el a vorbit despre necesitatea păstrării echilibrului politic, menţionând că PD va continua să aibă aceeaşi poziţie constructivă, dar un mare rol în acest sens în are partidul de guvernământ, de la care a solicitat „să audă opoziţia”. Liderul PD s-a referit şi la situaţia din audiovizual. El a declarat că, în pofida faptului că a fost adoptat Codul Audiovizualului, document la care au lucrat deputaţi din mai multe fracţiuni şi care a fost expertizat de organizaţii internaţionale, Compania „Teleradio Moldova” rămâne un instrument al guvernării, la care opoziţia practic nu are acces. Liderul Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urecheanu, s-a pronunţat pentru consolidarea acţiunilor partidelor parlamentare, ai căror reprezentanţi formează noile coaliţii la nivel local. A venit timpul ca târgurile ascunse de interese, făcute cu Puterea, să fie înlocuite prin dezbateri politice deschise. Aşa-numita „majoritate prezidenţială” şi-a pierdut sensul chiar şi pentru membrii ei, după ultimele alegeri locale, a declarat Urecheanu. Potrivit lui, AMN consideră drept periculoase, pentru stabilitatea internă a ţării, ameninţările conducerii de vârf împotriva noilor aleşi locali, şi chiar împotriva cetăţenilor, care au refuzat să voteze candidaţii comuniştilor. Dimpotrivă, a spus liderul AMN, administraţia centrală trebuie să susţină puterea locală de orice culoare. Urechenu a reiterat ideea privind înlocuirea urgentă a Guvernului cu un cabinet anti-criză, de unitate naţională. Proiectul bugetul pentru anul 2008, este prioritatea PCRM declarată de către Eugenia Ostapciuc. Cu referire la alegerile locale, Ostapciuc a subliniat că, în pofida unor declaraţii din partea oponenţilor politici, PCRM a câştigat aceste alegeri şi a obţinut cele mai multe voturi. Partidele de opoziţie au reuşit să obţină majoritatea în unele consilii raionale doar prin coruperea consilierilor. Alianţele respective nu au fost create pentru rezolvarea problemelor, ci pentru împărţirea anumitor funcţii, a menţionat Ostapciuc. Eugenia Ostapciuc a mai spus că unii deputaţi s-au lansat deja în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2009 şi i-a chemat să-şi canalizeze eforturile spre activitatea de legiuitori. PCRM va continua să depună toate eforturile pentru îndeplinirea programului său, a conchis Ostapciuc. Sesiunea de toamnă-iarnă se va încheia la finele anului. Deputaţii urmează să examineze şi să voteze proiectul bugetului pentru 2008, să adopte în lectura a doua Legea cu privire la partidele politice şi, eventual, să adopte un nou Cod al învăţământului, etc.