logo

Lideri liberali acuzaţi de încălcarea ordinii publice


https://www.ipn.md/ro/lideri-liberali-acuzati-de-incalcarea-ordinii-publice-7965_964100.html

Judecătoria sectorului Centru l-a amendat marţi, 27 martie, pe vicepreşedintele Partidului Liberal (PL) Dorin Chirtoacă cu 200 de lei, acesta fiind învinuit de participarea la un marş de protest neautorizat. Potrivit reprezentanţilor PL, marţi, în jurul orei 11.00, în timp ce un grup de membri şi simpatizanţi ai partidului se îndrepta spre Cimitirul Central din strada Armenească pentru a depune flori la mormintele înaintaţilor, poliţia a intervenit în forţă, îmbrâncindu-i în maşinile poliţieneşti, după care 15 persoane au fost duse la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru. După ce au fost reţinute acolo timp de circa 5 ore, acestea au fost duse la Judecătoria sectorului Centru, fiind învinuite de încălcarea ordinii publice. Judecătorul l-a amendat pe Chirtoacă şi a început interogarea liderului PL Mihai Ghimpu, după care a anunţat întrerupere până miercuri, ora 11.00. Dorin Chirtoacă a respins acuzaţiile aduse, menţionând că PL va continua să promoveze consecvent libertatea şi democraţia, iar faptul că actualul regim recurge la asemenea metode denotă faptul că „s-a epuizat şi este slab”. Şi echipa postului de televiziune PRO TV Chişinău a fost reţinută în stradă, în timp ce filma deplasarea membrilor PL. Puţin mai târziu, chiar în sediul Comisariatului de Poliţie Centru a fost reţinută echipa de filmare a postului DTV. Aceasta a venit să ia imagini despre incident, însă a fost reţinută chiar în sediul comisariatului.