Peste 17 milioane de lei vor ajunge în bugetul municipal în urma desfășurării unor noi licitații publice organizate de Primăria Chișinău. Este vorba despre obținerea dreptului de încheiere a contractului la amplasarea unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului, transmite IPN.
La cele două concursuri pentru dreptul de a comercializa din gheretă, terasă de alimentație publică, tarabă/automat comercial, unitate ambulantă prestări servicii de agrement, amplasate pe străzi, în parcuri și în scuaruri, în preajma zonelor verzi și a lacurilor etc., au fost expuse câte 17 și 30 de loturi.
Cele mai scumpe loturi din cadrul licitațiilor au fost adjudecate la suma de 2,9 milioane lei și, respectiv, de 2,6 milioane lei pentru amplasarea gheretelor cu băuturi răcoritoare și fierbinți, produse de patiserie și înghețată, amplasate în sectorul Buiucani, Parcul „La Izvor”. Un alt lot, amplasat pe Șoseaua Hâncești, 58, pentru o gheretă cu ceai, cafea, înghețată și produse de patiserie, a fost adjudecat la suma de 2,3 milioane de lei.
Termenul contractului este de cinci ani pentru gherete, terase sau rulote.
„Așa cum am promis, toate licitațiile sunt publice și fiecare poate participa conform legii. Nimeni nu mai trebuie să achite separat unor persoane pentru a întreprinde o activitate pe teritoriul Chișinăului, totul se face legal, iar banii acumulați transparent la buget vor fi cheltuiți pentru proiectele orașului”, a declarat primarul Ion Ceban.