Conducerea Liceului ,,Evrika” din Râbnița solicită autorităților de la Chișinău să intervină în condițiile în care doi angajați ai instituției, domiciliați în dreapta Nistrului, nu sunt lăsați să vină la muncă după impunerea carantinei de către administrația de la Tiraspol. Contactată de IPN, directoarea liceului, Eugenia Halus , a precizat că este vorba despre contabilul și secretara instituției.
„Fără contabil nu putem achita serviciile comunale, plus că avem contracte încheiate cu agenți din partea stângă a Nistrului și nu vrem să intrăm în conflict, să întârziem cu plățile sau să primim amenzi”, a precizat directoarea.
Eugenia Halus spune că, inițial, a mers la așa-zisul post vamal, unde nu a putut soluționa problema, apoi a înaintat un demers către autoritățile din Tiraspol, în care s-a referit la imposibilitatea acestor angajați de a se prezenta la serviciu. Într-un final, directoarea speră ca autoritățile de la Chișinău să conlucreze cu cele de la Tiraspol în vederea soluționării acestei probleme într-un termen cât mai scurt.
În contextul prevenirii infectării cu Covid-19, comunicarea cu elevii liceului este realizată prin intermediul rețelelor sociale, precizează directoarea liceului. Diriginții de clasă au creat grupuri online și verifică de la distanță temele pentru acasă, suplimentar fiecare diriginte, zilnic, telefonează elevii și află starea lor de sănătate ca ulterior să transmită informația la Direcția de învățământ a orașului Rezina.
În regiunea transnistreană au fost adoptate măsuri restrictive în scopul protejării locuitorilor împotriva COVID-19, iar perioada pentru care vor fi aplicate aceste măsuri adiționale este stabilită până la 5 aprilie curent.