logo

Licenţele vor putea fi obţinute şi prin internet


https://www.ipn.md/ro/licentele-vor-putea-fi-obtinute-si-prin-internet-7966_995842.html

Implementarea sistemului e-licenţiere este unul din obiectivele-cheie pe care şi le propune Camera de Licenţiere în anul 2012. Valentin Guznac, directorul Camerei de Licenţiere, a spus că asigurarea, începând cu trimestrul IV, a cel puţin 10% din numărul total al solicitărilor de eliberare şi prelungire a licenţelor va fi coordonată cu implementarea Ghişeului unic, transmite Info-Prim Neo. Valentin Guznac a mai spus că vor fi perfecţionate instrumentele de control a respectării de către titularii de licenţă a condiţiilor de licenţiere, bazate în mod special pe managementul riscurilor şi culturii juridice a titularilor de licenţă. În 2011 au fost eliberate 2511 de licenţe. Durata medie de eliberare a licenţei a constituit 3 zile, iar durata examinării cererilor de reperfectare a licenţelor 3,9 zile, faţă de 5 şi, respectiv, 10 zile lucrătoare prevăzute de legislaţie. Camera de Licenţiere a eliberat agenţilor economici 1420 de autorizaţii pentru exportul produselor în regim preferenţial în ţările membre ale UE.