logo

Liceenii vor achita mai mult pentru închirierea manualelor noi


https://www.ipn.md/ro/liceenii-vor-achita-mai-mult-pentru-inchirierea-manualelor-noi-7967_1036210.html

Mai multe titluri de carte vor fi reînnoite în acest an în școlile și liceele din Republica Moldova. Potrivit directorului Fondul special pentru manuale, Gheorghe Gîrneț, liceenii vor achita o sumă mai mare pentru închirierea manualelor noi decât o făceau pentru aceleași titluri în anii precedenți. Asta pentru că plata pentru chiria manualelor se stabilește în funcție de anul de utilizare și uzura manualelor, pe parcursul anilor, prețul acestora va scădea. Elevii claselor I-IX-a vor primi manualele gratuit, transmite IPN.

În anul de studii 2017-2018, vor fi reeditate și retipărite mai multe manuale, printre care: Limba și literatura română pentru clasa a IV-VI-a, Educația muzicală clasa a IV-a, Literatura universală clasa a X-XI-a, Matematica, Fizica, Chimia, Biologia clasa a XII-a etc.

Pentru a închiria setul de manuale pentru anul de studii 2017-2018, liceenii vor achita între 2,60 lei pentru cartea de Educație civică și 16,70 lei pentru acela la Limba română, în funcție de gradul de uzură. În cazul deteriorării sau pierderii manualului, pentru a-l înlocui liceenii vor achita între 26 și 93,37 lei.

„Termenul de valabilitate” a manualelor în învățământul liceal și gimnazial este de 5 ani, iar în cadrul învățământul primar – de 4 ani. Plata de închiriere pentru fiecare titlu de manual școlar se stabilește de către Fondul special pentru manuale și se aprobă de către Ministerul Educației, conform Hotărârii Guvernului nr. 876 din 22.12.2015 „Cu privire la asigurarea cu manuale a elevilor”.