logo

Liberalizarea pieței metalelor a funcționat doar o lună, declarație


https://www.ipn.md/ro/liberalizarea-pietei-metalelor-a-functionat-doar-o-luna-declaratie-7966_1071669.html

Președintele Asociației Patronale a Metalelor, Valentin Eșanu, susține că actualul director al întreprinderii de stat „Metalferos” figurează doar pe hârtie, compania fiind controlată în realitate de un deputat al Partidului Democrat și de fostul director din perioada anilor 2009-2014, care este și nașul de cununie al președintelui Igor Dodon. Potrivit lui Valentin Eșanu, întreprinderea trebuie privatizată, însă doar după ce piața metalelor va fi cu adevărat liberalizată. Or, liberalizarea pieței metalelor a funcționat doar o lună, spune el.

Într-o conferință de presă la IPN, Valentin Eșanu a declarat că pe piața metalelor activează cam zece companii „căpușă”, controlate de grupuri de interese care procură metal de la punctele de colectare, iar ulterior îl vând întreprinderii „Metalferos”. Lunar, prin aceste companii trec 25-30 de mii de tone de metal. Ele procură metalul cu 170 de dolari per tonă, iar apoi îl vând întreprinderii „Metalferos” cu 200-210 de dolari. Un simplu calcul matematic arată că aceste firme „căpușă” câștigă lunar în medie un milion de dolari de pe urma acestor scheme, care au fost preluate de actuala guvernare, afirmă președintele Asociației Patronale a Metalelor. Potrivit lui Valentin Eșanu, „Metalferos” încheie contracte doar cu aceste companii, iar altor agenți economici care încearcă să obțină aceste contracte li se impun condiții pe care nu le pot accepta.

Valentin Eșanu  a mai spus că, în luna noiembrie, compania sa a obținut licență pentru exportul metalelor feroase și neferoase, iar pentru că identificarea partenerilor în străinătate durează, a fost încheiat un contract cu uzina metalurgică din Râbnița. Și dacă în decembrie prețul a fost de 250 de dolari per tonă și au fost livrate în jur de patru mii de tone, atunci pentru luna februarie uzina a coborât prețul la 140 de dolari, iar ultimul preț a fost, în general de o sută de dolari. Omul de afaceri spune că, din informațiile pe care le deține, în această schemă s-a implicat conducerea țării, inclusiv la nivelul administrației regiunii transnistrene, iar scopul este ca uzina metalurgică să conlucreze doar cu „Metalferos”.

Președintele Asociației Patronale a Metalelor spune că întreprinderea „Metalferos” trebuie privatizată, însă doar atunci când piața de metale va fi real liberalizată – vor activa 15-20 de companii care vor exporta. Procesul de privatizare nu trebuie lansat atât timp cât nu există un guvern al poporului, care să asigure transparență. Valentin Eșanu spune că există informații că „Metalferos” va fi procurată de către persoane afiliate uzinei metalurgice din Râbnița.