Letonia va pleda pentru precizarea unei perspective clare de aderare a Moldovei la UE
https://www.ipn.md/ro/letonia-va-pleda-pentru-precizarea-unei-perspective-clare-de-aderare-7965_1003533.html
Letonia va pleda ca în textul Acordului de Asociere, pe care Republica Moldova urmează să-l semneze cu UE, să fie precizată o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană. Despre aceasta a comunicat prim-ministrul Republicii Letonia, Valdis Dombrovskis, la întâlnirea cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Preşedinţie, cei doi oficiali au convenit asupra impulsionării relaţiilor bilaterale şi pe dimensiunea europeană. Preşedintele Nicolae Timofti a declarat că Republica Moldova preţuieşte experienţa pozitivă de integrare europeană a Letoniei şi este interesată să preia practicile folosite de această ţară în reformarea instituţiilor sale publice.
Premierul leton a afirmat că ţara sa sprijină în totalitate aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. „Privim Republica Moldova ca pe un exemplu de succes în Parteneriatul Estic. Ţara a realizat cele mai mari progrese în comparaţie cu celelalte ţări din cadrul Parteneriatului”, a declarat Valdis Dombrovskis.
Şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Letonia, Valdis Dombrovskis. În cadrul întrevederii, oficialul leton a menţionat bunele relaţii bilaterale dintre Republica Moldova şi Letonia şi a apreciat avansarea ţării în cadrul Parteneriatului Estic.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, Valdis Dombrovskis a pledat în favoarea valorificării plenare a potenţialului existent pe dimensiunea relaţiilor comercial-economice dinte cele două ţări şi şi-a exprimat speranţa că, după Summitul de la Vilnius, din noiembrie 2013, Chişinăul va avea o perspectivă clară de integrare în Uniunea Europeană.
La acelaşi subiect, preşedintele Parlamentului a apreciat faptul că obiectivul extinderii relaţiilor bilaterale cu Republica Moldova doi ani consecutiv se regăseşte printre priorităţile politicii externe ale Letoniei şi a exprimat gratitudine pentru asistenţa financiară acordată Moldovei în contextul promovării reformelor de modernizare a ţării.
Vizita lui Valdis Dombrovskis în Republica Moldova este prima vizită a unui premier leton după un interval de peste şase ani. Oficialul a fost întâmpina cu onoruri militare, la Casa Guvernului.