logo

Leonid Litra: Pierderea miliardului va trezi elitele politice


https://www.ipn.md/ro/leonid-litra-pierderea-miliardului-va-trezi-elitele-politice-7978_1021156.html

Pierderea miliardului reprezintă acel clopoţel pentru elitele politice de la Chişinău că trebuie să facă reforme. De această părere este Leonid Litra, expert la Institutul de Politică Mondială din Kiev. Declaraţia a fost făcută în cadrul seminarului „Iniţiativa Parteneriatului Estic după Summit-ul de la Riga: aşteptări şi perspective”, transmite IPN.

„Am pierdut un miliard de dolari, o pierdere foarte grea pentru economia unui stat cum este Republica Moldova. Eu cred că banii nu vor fi găsiţi, cu atât mai mult să fie restituiţi. Dar, pe de altă parte, ne-am găsit ţara. O bună parte din instituţiile statului nu funcţionează. Iar la acele instituţii care mai funcţionează le sunt create condiţii care le fac în cele din urmă nefuncţionale”, a spus expertul.

Leonid Litra susţine că a sosit momentul ca atât clasa politică, cât şi societatea civilă, să conştientizeze că ţara noastră are nevoie de reforme. „Am oboist să aud că trebuie să facem reforme pentru că ne impune Uniunea Europeană. Nu UE are nevoie de reforme, aceste reforme ne trebuiesc nouă, iar clasa politică trebuie să înţeleagă acest lucru. Noi nu trebuie să mergem în UE pentru că acest lucru este prestigios. Noi trebuie să facem acest lucru pentru a avea un trai mai bun”, a adăugat Litra.

Referindu-se la societatea civilă din Republica Moldova, Leonid Litra a declarat că aceasta ar trebui să fie convocată la dialog ca să discute problemele împreună cu guvernanţii. „Este oportun de iniţiat discuţiile în format triunghiular: politicieni, Guvern şi societatea civilă. Doar aşa societatea civilă din Republica Moldova va deveni una puternică, iar guvernarea una de succes”, a declarat expertul.

Seminarul a fost organizat de către Asociaţia pentru Politică Externă în colaborare cu Ambasada Republicii Letonia în Republica Moldova.