Anul 2016 a fost marcat de iniţierea platformelor de comunicare a factorilor politici cu mediul de afaceri. Faptul că agenţii economici au început să fie întrebaţi ce trebuie să se întreprindă pentru îmbunătăţirea activităţii lor este un lucru pozitiv. Această părere a fost exprimată de preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Moldova, Leonid Cerescu, în cadrul discuţiei publice „Anul economic 2016 în viziunea antreprenorilor şi a experţilor”, organizată de Agenţia de presă IPN.
„Dacă toate aceste platforme de discuţii vor fi continuate, sper că pe viitor vor fi adoptate acte acceptate de toţi”, a spus liderul patronatelor. Comparativ cu anul 2015, în 2016 a existat stabilitate politică, lucru care, într-un fel sau altul, schimbă situaţia potenţialilor investitori, spune Leonid Cerescu. Încheierea acordului cu Fondul Monetar Internaţional deschide perspective pentru a atrage noi parteneri în activitate.
„Noi am dori ca în 2017 iniţiativele bune iniţiate de factorii de decizie, cum ar fi modificarea Codului Muncii, care are o semnificaţie deosebită pentru activitatea agenţilor economici, cum ar fi iniţiativa de a diminua numărul organelor de control pentru a scoate constrângerea agenţilor economici, să fie duse la bun sfârşit”, a spus Leonid Cerescu.
Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului susţine că pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova este nevoie de stabilitate politică, dar şi de un dialog social constructiv pentru ca factorii de decizie să înţeleagă care sunt cerinţele agenţilor economici şi care este atitudinea lor faţă de constrângerile formate pentru aceştia. „Adesea la noi se întâmplă că, atunci când apare un gol în bugetul statului, se vine cu constrângeri suplimentare asupra activităţii agenţilor economici, în loc să fie propuse condiţii stimulatorii pentru relansarea economiei”, a notat preşedintele patronatelor. În cazul în care se vor propune aceste condiţii favorabile, crede Leonid Cerescu, se va majora numărul agenţilor economici viabili, se va majora numărul locurilor de muncă, vor creşte salariile şi, respectiv, acumulările la bugetul statului.
Referitor la legea cu privire la legalizarea capitalului şi stimularea fiscală, Leonid Cerescu a menţionat că asemenea iniţiative legislative, care sunt importante pentru societate şi agenţii economici, trebuie consultate cu cei pe care îi vizează nemijlocit, dar şi cu societatea civilă. „Acest lucru nu s-a întâmplat. Iniţiativa legislativă a fost înaintată peste noapte”, a mai spus Leonid Cerescu.
Discuţia publică la tema: „Anul economic 2016 în viziunea antreprenorilor şi a experţilor” este ediţia a 68-a din ciclul: „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” organizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.