logo

Legea privind limita de vârstă pentru cei care vor să-şi continue studiile, contestată


https://www.ipn.md/ro/legea-privind-limita-de-varsta-pentru-cei-care-vor-sa-7967_1005689.html

Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu contestă la Curtea Constituţională prevederile legislaţiei în vigoare prin care este stabilită limita de vârstă de 35 de ani pentru persoanele ce doresc să-şi continue studiile la doctorat, învăţământ de zi, cu finanţare de la buget, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Centrul pentru Drepturile Omului în Moldova, ombudsmanul mai solicită exercitarea controlului constituţionalităţii normei legale privind limita de vârstă de până la 45 de ani pentru persoanele care vor să acceadă la studiile de masterat la Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. 

În opinia avocatului parlamentar, normele vizate contravin principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi aduc atingere realizării dreptului la învăţătură,  asigurat atât de legea supremă a statului, cât şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.