logo

Legea privind Găgăuzia este imperfectă şi a contribuit la crearea situaţiei din regiune, opinie


https://www.ipn.md/ro/legea-privind-gagauzia-este-imperfecta-si-a-contribuit-la-crearea-situatiei-din--7978_1010504.html

Autorităţile de la Chişinău trebuie să modifice legislaţia privind Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia deoarece aceasta este imperfectă. Anume erorile admise la elaborarea acestei legislaţii acum aproape 20 de ani au permis să se ajungă la situaţia actuală, când administraţia de la Comrat organizează 2 referendumuri pe care puterea centrală le consideră ilegale. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către analistul politic, Oazu Nantoi, la emisiunea „Replica” de la Prime TV. Expertul constituţional, Vitalie Catană, afirmă că, potrivit legii supreme, iniţiativa Comratului este absolut ilegală. Pe de altă parte, secretarul Partidului Socialiştilor, Vlad Batrâncea, spune că referendumul este un mecanism întru totul democratic pentru a afla părerea poporului, transmite IPN.

Autorităţile din Găgăuzia intenţionează să organizeze la sfârşitul săptămânii curente două referendumuri - unul privind vectorul de dezvoltare externă a ţării şi altul privind statutul aparte al populaţiei găgăuze de a-şi declara independenţa în cazul când Republica Moldova îşi pierde suveranitatea.

„Populaţia din Găgăuzia nu are nimic cu această provocare. Părerea mea e că Rusia încearcă să destabilizeze situaţia în Moldova pentru a zădărnici semnarea Acordului de Asociere cu UE, cum a făcut cu Ucraina. Autorităţile centrale nu dau dovadă de responsabilitate, căci Legea privind Găgăuzia trebuie demult modificată. La acest pseudo-referendum, apropo, nu va fi niciun observator, nu este o garanţie că rezultatele nu vor fi umflate, e doar o provocare politică. Politicienii trebuie să intervină în legislaţia privind Găgăuzi. Acolo copiii nu pot să înveţe la şcoală în limba de stat, nu poţi discuta cu organele locale în limba de stat”, a subliniat Oazu Nantoi.

Vitalie Catană a menţionat că, potrivit Constituţiei, politica externă o decide Parlamentul. Legea cu privire la Găgăuzia stabileşte că referendumurile se pot organiza doar strict pe problemele acesteia. „Şi referendumul privind autodeterminarea găgăuzilor tot este o încălcare a Constituţiei, deoarece pune la îndoială statalitatea ţării. Nu există în prezent problema unei opţiuni pentru o aderare sau alta. Acordul de Asociere reprezintă nişte relaţii speciale cu UE, cum avem cu CSI. Atunci de ce nu s-au făcut referendumuri? Sper că Găgăuzia nu este o altă regiune transnistreană şi o acţiune inteligentă a puterii centrale va rezolva această situaţie”, a opinat expertul constituţional.

Vlad Bătrîncea, secretarul Partidului Socialiştilor, a menţionat că partidul pe care îl reprezintă a luat decizia de a susţine aceste referendumuri, deoarece reprezintă un instrument absolut democratic de a cunoaşte opinia poporului. De ce guvernarea se teme? E un referendum consultativ. Guvernarea trebuie să consulte poporul faţă de deciziile pe care le ia”, a încheiat politicianul.

Hotărârile Adunării Populare a Găgăuziei privind organizarea referendumurilor au fost anulate de către instanţa de judecată de la Comrat. Autorităţile găgăuze oricum continuă pregătirile pentru desfăşurarea plebiscitului. Potrivit legislaţiei moldoveneşti, orice referendum, chiar şi în cea mai mică localitate, trebuie desfăşurat cu implicarea Comisiei Electorale Centrale, în cazul plebiscitelor din Găgăuzia CEC nu a fost abordată deloc.

La urnele de vot sunt invitaţi să se prezinte circa 150 mii de locuitori din autonomia găgăuză.