logo

Legea moratoriului la plata datoriilor agricultorilor, amânată


https://www.ipn.md/ro/legea-moratoriului-la-plata-datoriilor-agricultorilor-amanata-7966_1109819.html

Inițiativa legislativă privind măsurile de sprijin acordate agricultorilor afectați de secetă nu va fi votată de Parlament în această săptămână. Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară,  Alexandr Trubca, a declarat pentru IPN că proiectul nu are deocamdată avizul Guvernului.

„Urma să fie în Parlament săptămâna aceasta, dar nu se reușește. Urmează să avem și avizul Guvernului și, în baza consultărilor de ieri, să definitivăm acest proiect. În cel mai bun caz, săptămâna viitoare”, a menționat parlamentarul, care este unul dintre inițiatorii proiectului.

De cealaltă parte, agricultorii se arată nemulțumiți că aprobarea acestei legi durează atât de mult. „O lună și ceva s-a pierdut ca să se facă această lege pentru a stopa haosul în agricultură și după asta era imperios să se discute despre mecanismele de finanțare, dar după show-ul de ieri, felicitări, stimați agricultori, asta este atitudinea: legea privind moratoriul nu este pusă pe rol”, a menționat Sergiu Stefanco, agricultor.

Solicitat de IPN, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a spus că ministerul a făcut tot posibilul ca acest proiect să ajungă pe masa Guvernului cât mai curând posibil.

„A fost trimis la avizare către Guvern deoarece implică și mijloace financiare, partea financiară, relațiile dintre agenții economici. Documentul a fost definitivat, transmis la Guvern și urmează să fie aprobat”, a menționat Vasile Șarban.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputații PAS, Alexandr Trubca și Viorel Barda. Printre principalele măsuri se propune instituirea unui moratoriu la plata datoriilor restante acumulate de agricultori până la data intrării în vigoare a legii, precum și a ratelor/plăților care urmează a fi onorate până la data de 31 octombrie 2025.