Sorina Macrinici, consilier juridic de la Centrul de Resurse Juridice din Chişinău, consideră că aprobarea Legii 2% reprezintă o putere nouă care i se dă cetăţeanului. Astfel, cetăţeanul va decide în fiecare an ce se va întâmpla cu cele 2% din impozitul pe care îl plăteşte statului, spre care organizaţie vor merge, pentru că va avea posibilitatea pe parcurs să urmărească cum aceşti bani sunt cheltuiţi, pentru că toate rapoartele vor fi publicate, transmite IPN.
„Dacă banii se vor folosi cu rea-credinţă, vor fi şi sancţiuni. Şi acest lucru tot va fi public. Prin urmare, cetăţenii vor avea dreptul de decizie, puterea de a decide unde merg aceste 2%. Şi toată informaţia va fi publică pentru a face ca această decizie să fie cât mai chibzuită şi cât mai luată cu bună-credinţă”, a declarat consiliera într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
2% nu reprezintă vreo sumă suplimentară pe care cetăţenii ar trebui să o plătească, ci fac parte din impozitul pe venit pe care îl plătesc în mod obişnuit. Doar că vor avea dreptul să direcţioneze 2% cum consideră de cuviinţă, către un ONG sau către un cult religios pe care ei îl aleg.
Consiliera a menţionat că organizaţiile care vor beneficia de aceste 2% sunt cele care vor fi înregistrate de Ministerul Justiţiei. Acum are loc procesul de înregistrare, până pe 29 decembrie. Până pe 31 decembrie Ministerul Justiţiei va publica lista organizaţiilor beneficiare. Ulterior, plătitorii de taxe vor putea alege din această listă un beneficiar către care ei pot direcţiona aceste 2%. Iar direcţionarea aceasta va putea avea loc de la 1 ianuarie până la 25 martie anul viitor, odată cu completarea şi depunerea declaraţiei pe venit.
„Organizaţiile, pentru a se include în această listă, trebuie să corespundă unor condiţii de eligibilitate. Pentru că nu orice organizaţie poate beneficia de 2%. Acestea sunt câteva condiţii minime care sunt, de obicei, în toate statele. Organizaţiile trebuie să corespundă acestor condiţii. Acestea sunt un an de experienţă, să nu aibă datorii la stat şi să practice o activitate de utilitate publică pentru ONG, iar pentru culte – să demonstreze că practică o activitate morală, socială, de caritate”, spus Sorina Macrinici.
În cazul persoanelor care nu vor semna un asemenea formular pentru a le direcţiona, cele 2% vor merge la bugetul de stat, exact cum au mers până acum.