Lecturile publice la Librăria 9 continuă cu noi descoperiri
https://www.ipn.md/ro/lecturile-publice-la-libraria-9-continua-cu-noi-descoperiri-7967_978558.html
Dramaturgul şi jurnalistul Val Butnaru este al treilea invitat al proiectului “Lecturi publice. Proza 9”. Aseară, 27 octombrie, la Librăria 9, autorul a citit fragmente din Cartea Nomazilor din B, transmite Info-Prim Neo.
Lucrarea vine să descopere unele realităţi abia desluşite de cititor. Este o carte care vorbeşte într-un tip alegoric despre realităţile şi despre tot ce se întâmplă în ultimii 20 şi 200 de ani, a remarcat publicistul Constantin Cheianu. „Cred că trebuie să decodificăm fiecare personaj, fiecare eveniment, faptă, întâmplare, care ar putea să lumineze perspectivele asupra istoriei noastre”, a menţionat publicistul.
Dorin Onofrei, redactor la editura Cartier, a remarcat că Val Butnaru „este unul din reperele informaţionale din ultima jumătate de an, în proza căruia se păstrează o incesibilitate a dialogurilor dramatice şi o actualitate politică, văzută cu ochi fără greş”.
Val Butnaru spune că multe dintre personaje au o latură grotească, dar o societate fără caricaturi este imposibilă. În timpul lecturilor, autorul s-a oprit la un fragment ce ţine de Festivalul Vinului, unde se descrie cultura şi comportamentul poporului la această sărbătoare. Întrebat în acest context ce atitudinea ar avea, dacă sărbătoarea ar fi o iniţiativă a primarului Dorin Chirtoacă şi nu a fostului preşedinte, comunistul Vladimir Voronin, autorul a răspuns că un primar ca Dorin Chirtoacă nici nu s-ar fi gândit la o asemenea denumire. „Ce ţine de sărbătoare în ansamblu, uneori sunt momente când îmi este scârbă de aceasta”, a menţionat Val Butnaru.
Lecturile publice sunt şi o modalitate de comunicare dintre cititori şi scriitor. Val Butnaru s-a referit şi la situaţia dramaturgii în Moldova. El a subliniat că „singurul domeniu neocupat de nimeni, unde te poţi deschide şi te poţi exprima liber, este cultura. Celelalte, ca economia, politica, sunt ocupate, unde nu se văd soluţiii ca să devenim oameni cu demnitate”. Totuşi, domeniul dramaturgiei este foarte sărac. Puţini dramaturgi îşi pun problema psihologiei, a caracterului, a remarcat Val Butnaru.
Proiectul “Lecturile publice. Proza 9” a fost lansat de Editura “Cartier”, avându-l în calitate de prim invitat pe publicistul Constantin Cheianu, care a citit fragmente din cărţile sale “Sex & Perestroika” şi “Totul despre mine!”. Al doilea autor a fost Emilian Galaicu-Păun cu cartea “Milarepa Air Lines”.