Autorităţile din Moldova vor avea în continuare o abordare prudentă faţă de politicile financiar-economice, inclusiv în contextul evoluţiilor regionale care ar putea afecta situaţia din Republica Moldova. Despre aceasta a vorbit prim-ministrul Iurie Leancă, la întrevederea cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), care efectuează o vizită la Chişinău, transmite IPN.
Max Alier, conducătorul echipei de experţi ai FMI a declarat că monitorizarea post-program are ca scop asigurarea viabilităţii cadrului economic al ţării şi alertarea timpurie cu privire la capacitatea statului de a rambursa datoria faţă de FMI, precizează un comunicat de presă remis de către Guvern.
Ultima dată, o misiune a FMI s-a aflat în Republica Moldova la sfârşitul lunii ianuarie anul curent. Iar ultimul program de asistenţă al FMI pentru Republica Moldova a fost finalizat în aprilie 2013, prin care Republica Moldova a beneficiat de asistenţă financiară în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.