Lansarea ZEL Bălţi – unul din evenimentele anului economic 2010
https://www.ipn.md/ro/lansarea-zel-balti-unul-din-evenimentele-anului-economic-2010-7966_987497.html
Lansarea Zonei economice libere (ZEL) Bălţi este apreciată de Ministerul Economiei şi de mai mulţi analişti independenţi ca fiind unul din evenimentele anului economic 2010, transmite Info-Prim Neo.
ZEL Bălţi includea iniţial două subzone cu o suprafaţă totală de 11,85 hectare. La 19 octombrie zona a fost extinsă prin transmiterea unui teren cu suprafaţă de 136,49 hectare pentru crearea celei de-a treia subzone.
Administratorul ZEL Bălţi este compania germană Dra Draexlmaier Automoitive SRL, care se specializează în producţia unor mărfuri cu valoare adăugată înaltă, în realizarea unor proiecte cu caracter inovaţional. Pe viitor se prevede crearea a circa 8 mii de locuri de muncă. Zona urmează să devină centrul industrial al municipiului Bălţi.
În anul 2010 în cele 7 zone economice libere din Republica Moldova au fost înregistraţi 22 de rezidenţi noi, potrivit datelor Ministerului Economiei pentru primele trei trimestre. În total în ZEL activează 157 de rezidenţi, care angajează în câmpul munci circa 5 mii de persoane.
Volumul total al vânzărilor nete ale producţiei industriale fabricate de către rezidenţii ZEL a constituit 958,7 mln lei sau 4,5% din volumul producţiei industriale fabricate de către întreprinderile din Moldova de toate formele de proprietate, în creştere cu 45 la sută faţă de nouă luni ale anului 2009.
În total volumul investiţiilor făcute în ZEL din momentul creării acestora constituie 130 mln dolari.