logo

LADC consideră că lichidarea SA „Termocom” ar fi cea mai eficientă soluţie pentru soluţionarea problemelor de termificare în Chişinău


https://www.ipn.md/ro/ladc-considera-ca-lichidarea-sa-termocom-ar-fi-cea-mai-eficienta-solutie-pentru--7967_967726.html

Problemele ce ţin de activitatea SA „Termocom”, de livrarea energiei termice şi a apei calde, se agravează în fiecare sezon de încălzire. S-a format un cerc vicios în care consumatorii sunt cei care suferă cel mai mult, afirmă preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Consumatorului (LADC), Roman Mihaeş. Reţelele termice magistrale şi de distribuţie, precum şi staţiile de pompare au fost transmise de la balanţa Companiei de Stat „Moldenergo” la balanţa S.A. „Termocom” în mai 1995. Astfel a fost creat un agent economic intermediar între CET-uri şi consumatori. Dacă CET-urile ar vinde direct energia termică, fără intermediar, preţul pentru consumatori ar fi mult mai avantajos, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele LADC. Potrivit sursei citate, din 2001, când Dionisie Antocel a fost numit administrator, şi până în prezent, nu s-a reuşit scoaterea întreprinderii din pericolul falimentului. Datoriile către principalii creditori au crescut şi mai mult în aceşti ani. LADC consideră că cea mai eficientă soluţie este lichidarea întreprinderii SA „Termocom”, care este, potrivit lui Mihăeş, una falimentară, fiind un intermediar între producătorii de energie termică şi consumatori. Statutul incert al SA „Termocom”, care este fondată de către Consiliul municipal Chişinău, dar care este gestionat de un administrator numit de instanţa judiciară trebuie să i-a sfârşit, a subliniat Roman Mihaeş. În opinia sursei citate, activele SA „Termocom” ar putea trece în proprietatea CET-urilor în baza datoriilor, restul creditorilor urmând să fie despăgubiţi în baza unor acorduri. Agentul termic şi apa caldă ar putea sa fie livrate în continuare de către subdiviziuni create pe lângă CET-uri. Preţul la livrarea energiei termice de către CET-1 este de 322,92 lei , iar la CET-2 – 241,11 lei. Tariful în vigoare pentru consumatorii din municipiul Chişinău este de 233 lei. SA „Termocom” solicită majorarea tarifului până la 715 lei.