logo

Lacurile mari din Moldova au trecut printr-un proces de inventariere


https://www.ipn.md/ro/lacurile-mari-din-moldova-au-trecut-printr-un-proces-7967_1111044.html

Procesul de inventariere a lacurilor mari din Moldova a fost finalizat. Despre aceasta anunță Ministerul Mediului. Au fost verificate lacuri cu o suprafață totală de peste 35 de hectare. Verificările au fost efectuate de comun cu Administrația Națională „Apele Moldovei”, transmite IPN.

Rezultatele arată că din cele 58 de lacuri inspectate 34 se află într-o stare satisfăcătoare, în celelalte cazuri sunt necesare intervenții. Problemele majore identificate sunt eroziunea, fisurile în beton, corodarea structurilor metalice și nevoia de modernizare a sistemelor de evacuare a apelor de urgență.

Administrația Națională „Apele Moldovei” va veni cu recomandări către toți proprietarii și gestionarii acestor lacuri pentru a interveni și exclude orice formă de pericol.

„Protejarea apei este o prioritate națională. Schimbările climatice, lipsa precipitațiilor, inclusiv iarna, și temperaturile în creștere pun o presiune tot mai mare asupra apelor de suprafață și subterane. De aceea, lucrăm intens la implementarea unor soluții eficiente”, a declarat ministrul mediului, Sergiu Lazarencu.