Lacul din Parcul „Valea Morilor” va avea gard de protecţie şi iluminat decorativ
https://www.ipn.md/ro/lacul-din-parcul-valea-morilor-va-avea-gard-de-protectie-7967_996808.html
Au început lucrările de instalare a gardului de protecţie în jurul lacului din Parcul „Valea Morilor”. Primarul general, Dorin Chirtoacă, a menţionat în context că îşi doreşte să aibă un oraş frumos şi curat, iar la vară doritorii să se poată scălda în lac.
„Sâmbătă vom ieşi cu toţii la acţiunea de salubrizare a zonei de agrement şi îi aşteptăm pe toţi doritorii să se alăture. Şi apa lacului va fi curăţată, deoarece s-au găsit cine să arunce plastic şi hârtii. Stufărişul de pe mal a fost tăiat şi plaja va fi curăţată de buruiene, deoarece apa a fost la nivel scăzut. Anul acesta trebuie să finalizăm tot ce ţine de lac şi iluminatul decorativ. În anii viitori urmează să amenajăm şi celelalte alei, dar pentru acestea nu avem finanţare, de aceea vom apela la finanţări din sectorul public-privat”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Potrivit şefului directorului ÎM „Direcţia Construcţii Capitale”, Roman Sofroni, albia lacului a fost executată din piatră, iar plaja este amenajată şi pregătită pentru sezonul estival. „În prezent trotuarul se pavează şi se instalează pe marginea lacului un gard cu înălţime de circa 50 cm şi cu lungime de 2100 metri. Preconizăm până la finele anului să avem şi iluminat decorativ pe partea inferioară a gardului”, a specificat Roman Sofroni.
Şeful ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, Eliferie Haruţă, a informat că pentru sâmbătă, 31 martie, în Parcul „Valea Morilor” sunt aşteptaţi angajaţii Primăriei şi subdiviziunilor municipale, agenţii economici, militari din cadrul Armatei Naţionale şi voluntarii acţiunilor de salubrizare din cadrul Campaniei „Hai, Chişinău!”.
În toamna anului 2006 lacul din Parcul„Valea Morilor” a rămas fără apă. În zonă au început lucrările de evacuare a apei, în lipsa autorizaţiei de proiect şi fără avizele ecologice de rigoare. După care, lucrările au fost stopate. La proiect s-a revenit abia în anul 2008, iar în 2009 au demarat lucrările de reabilitare a lacului. Anul trecut au fost efectuate lucrările de consolidare a malurilor şi a început acumularea apei în lac.