logo

La sfârșitul lunii iunie, datoria de stat a totalizat 75,6 miliarde de lei


https://www.ipn.md/ro/la-sfarsitul-lunii-iunie-datoria-de-stat-a-totalizat-7966_1083619.html

La situația din 30 iunie 2021, soldul datoriei de stat a Republicii Moldova a totalizat 75,6 miliarde de lei, raportata la PIB aceasta a constituit 34,8%. În termeni anuali, datoria de stat a înregistrat o creștere de 26% din contul majorării, cu contribuții egale de 13 puncte procentuale, a datoriei de stat interne și a celei externe recalculate în moneda națională. Datele sunt prezentate în raportul asupra inflației, august 2021, publicat de Banca Națională a Moldovei, transmite IPN.

Datoria de stat a fost formată din datoria de stat externă în proporție de 54,6% și datoria de stat internă în proporție de 45,4%.

La sfârșitul lunii iunie, soldul datoriei de stat externe a însumat 2 295,6 milioane de dolari SUA, superior celui de la 30 iunie 2020 cu circa 355,2 milioane de dolari sau cu 18,3%. Recalculat în moneda națională, soldul datoriei de stat externe a constituit circa 41,3 miliarde de lei (19% în PIB).

La situația din 30 iunie, datoria de stat internă a constituit 34,3 miliarde de lei (15,8% în PIB), superioară celei din perioada similară a anului precedent cu 29,2%.

Potrivit BNM, creșterea datoriei de stat interne a fost determinata de valorile mobiliare de stat (VMS) emise pe piața primara, al căror volum s-a majorat cu 68,4% față de perioada similară a anului 2020. Urmare a acestor evoluția, la sfârșitul lunii iunie a anului curent, datoria internă a fost formată din VMS emise pe piața primară – 57,2%, VMS emise pentru executarea garanțiilor de stat – 36,8% din total și VMS convertite – 6%.