logo

La Roma a început Campionatul European de lupte


https://www.ipn.md/ro/la-roma-a-inceput-campionatul-european-de-lupte-7979_1071403.html

Luptătorii de stil greco-roman Victor Ciobanu și Daniel Cataraga au fost eliminați încă din prima rundă la Campionatul European de la Roma. Ciobanu i-a cedat ungurului Erik Torba, în timp ce Cataraga a fost învins la limită de turcul Yunus Emre Basar, transmite IPN.

Singurul luptător care a reușit să obțină o victorie în prima zi de concurs este Artiom Deleanu, în categoria de greutate de 55 kg. El a dispus de israelianul Maksym Vysotskyi, dar în sferturi i-a cedat georgianului Nugzari Tsurtsumia.

Astăzi, la Campionatul European vor evolua Donior Islamov, Anatolie Popov și Mihail Bradu. La Roma au făcut deplasarea 20 de luptători moldoveni.