La reuniunea 5+2 de la Vilnius nu vor fi discutate aspecte politice
https://www.ipn.md/ro/la-reuniunea-52-de-la-vilnius-nu-vor-fi-7965_994293.html
Părţile formatului de negocieri „5+2” pentru soluționarea conflictului transnistrean se convoacă astăzi, 30 noiembrie, în premieră după o pauză de 5 ani, la o reuniune oficială la Vilnius, Lituania. Vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Eugen Carpov, a declarat pentru Info-Prim Neo că această primă reuniune este un punct de pornire în procesul de negocieri.
Reuniunea va dura două zile, 30 noiembrie - 1 decembrie. „Subiectele de bază sunt principiile procesului de negocieri oficiale, deci nu intrăm în subiecte politice, dar discutăm aspectele tehnice, care o să ne ajute să ne ordonăm activităţile pe care ni le propunem pe parcursul procesului de negocieri”, a subliniat Eugen Carpov.
Partea a doua a şedinţei va fi consacrată agendei de negocieri. Vor fi stabilite elementele de bază care vor fi negociate în viitor: statutul special pentru regiunea transnistreană, aspectele economice, aspectele de asigurări sociale, garanţii şi elemente de acest gen.
„Negocierile sunt ca să discutăm, să aducem argumente şi să găsim formule de compromis. Dar să fie un compromis rezonabil, bazat pe standardele şi principiile internaţionale, care să corespundă intereselor naţionale ale Republicii Moldova”, a subliniat Eugen Carpov.
Presa din regiunea transnistreană scrie că la reuniunea oficială, negociatorul delegat de Tiraspol, Vladimir Iastrebceak, va insista asupra respectării principiului de egalitate a părţilor.
Reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2 a fost decisă în cadrul consultărilor informale de la Moscova, la 22 septembrie.