Copiii care se află la tratament de durată la Institutul Oncologic vor putea studia la Centrul de instruire, inaugurat luni, 18 martie, la Chişinău, transmite IPN. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, în centru vor activa zece cadre didactice, care vor lucra după un program special. Centrul este dotat de Ministerul Educaţiei şi edituri cu manuale, cărţi de literatură artistică şi jucării.
Ministrului educaţiei, Maia Sandu, prezentă la evenimentul de lansare, a spus că, pe lângă procesul de studii, centrul are şi altă menire – să facă mai plăcut timpul petrecut de copii cât sunt la tratament, să le sporească curajul şi încrederea în lucruri bune, să le asigure un mediu pentru comunicare, ca să nu se simtă excluşi din societate.
Centrul a fost inaugurat de Comisia Naţională pentru UNESCO a Republicii Moldova şi Institutul Oncologic, cu participarea Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. De asemenea, au mai contribuit Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, Ada, Organizaţia neguvernamentală HOPE’ 87 (Austria), spitalul de copii „Sfânta Ana” (Viena, Austria), clinica oncologică „Luisa Ţurcanu” (Timişoara, România) şi Fundaţiei GIGAX.