logo

La început de campanie electorală, CEC face apel la corectitudine și respect


https://www.ipn.md/ro/la-inceput-de-campanie-electorala-cec-face-apel-la-8013_1107460.html

Pe 20 octombrie, cetățenii sunt chemați la vot pentru alegerea președintelui țării și pentru participarea la referendumul republican constituțional cu privire la parcursul european al Republicii Moldova. La început de campanie electorală, membrii Comisiei Electorale Centrale face apel la corectitudine, transparență, legalitate și respect față de cetățeni.

Într-un mesaj video prilejuit de începerea campaniei electorale, președinta CEC, Angelica Caraman, spune „doar printr-o campanie electorală respectuoasă și decentă, putem clădi încrederea cetățenilor în procesul democratic”. „Să ne unim în corectitudine, respect și implicare. Indiferent de convingeri, să păstrăm o atitudine onestă. Votul fiecăruia dintre noi este viitorul nostru”, a declarat Angelica Caraman.

În aceeași înregistrare vide, Mircea Catîrău, membru CEC, a îndemnat toate partidele politice și candidații să facă o campanie corectă, bazată pe idei și pe propuneri constructive pentru viitorul țării. Un alt membru CEC, Vadim Filipov, a spus că fiecare candidat are dreptul la o competiție echitabilă. El a îndemnat concurenții electorali să  își respecte  adversarii politici și să ofere cetățenilor un exemplu de comportament civilizat.

„Dragi susținători, fiți ambasadori ai respectului și demnității în această campanie. Vorbiți cu oamenii despre idei, nu  despre dezbinare”, a fost mesajul Ritei Lefter-Simașco, membră CEC, iar colega sa, Tatiana Barburoș, a îndemnat la respectarea regulilor electorale, pentru o democrație sănătoasă.

Pavel Postica, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, a rugat jurnaliștii, furnizorii de informație, să abordeze corect toate cazurile de finanțare a campaniei electorale.