logo

La Gaudeamus vor fi rulate filme şi emisiuni despre viaţa persoanelor cu dizabilităţi


https://www.ipn.md/ro/la-gaudeamus-vor-fi-rulate-filme-si-emisiuni-despre-viata-7967_1009409.html

Filme artistice, documentare şi emisiuni despre persoanele cu dizabilităţi vor fi prezentate, pe 29 noiembrie, la ediţia a IV-a a festivalului internaţional „Filme fără bariere”, care se desfăşoară o dată la doi ani. Proiecţiile vor avea loc la Cinematograful Gaudeamus din Chişinău, între orele 10.00-17.30. Intrarea este liberă, transmite IPN.

Coordonatorul pentru relaţii cu publicul al Asociaţiei „Motivaţie”, organizatorul evenimentului la Chişinău,  Elena Raţoi, a spus că în premieră în cadrul festivalului vor fi rulate şi filme de producţie autohtonă. Până acum erau proiectate doar producţiile premiate la festivalul internaţional „Filme fără bariere”, organizat de către asociaţia obştească „Perspectiva” din Moscova.

Potrivit Elena Raţoi, scopul festivalului este de a prezenta viaţa de zi cu zi a persoanelor cu deficienţe de sănătate şi barierele cu care se confruntă. Pe de alta parte, sunt prezentate şi istorii pozitive, cu scopul de a motiva tinerii cu dizabilităţi să fie mai activi şi să-şi trăiască viaţa din plin.

În acest an filmele prezentate în cadrul festivalului sunt produse în Rusia, Franţa, SUA, Marea Britanie şi Republica Moldova.