logo

La Edineţ va fi construită o uzină de prelucrare a deşeurilor în bază de PPP


https://www.ipn.md/ro/la-edinet-va-fi-construita-o-uzina-de-prelucrare-a-7966_988551.html

Primăria oraşului Edineţ a iniţiat un proiect de parteneriat public-privat (PPP): ECO Verde. Proiectul vizează construcţia unei uzine de prelucrare a deşeurilor organice, transformarea acestora în combustibil solid şi obţinerea compostului organic, precum şi reciclarea deşeurilor neorganice, transmite Info-Prim Neo. Directorul Agenţiei Proprietăţii Publice pe lângă Ministerul Economiei, Tudor Copaci, a comunicat că proiectul este la etapa de coordonare metodologică şi evidenţierea algoritmului corect de dezvoltare. Consiliul raional Edineţ efectuează procedurile necesare pentru schimbarea destinaţiei terenului de 4 hectare pe care fi construită uzina. De asemenea, administraţia publică locală pregăteşte Caietul de sarcini pentru anunţarea tenderului de selectare a partenerului privat. PPP ECO Verde urmează să fie implementat pe parcursul anului 2011. Tudor Copaci susţine că în ultimul timp mai multe administraţii publice locale au iniţiat proiecte de PPP pentru soluţionarea unor probleme de ordin social, cum ar fi construcţia spaţiului locativ sau al unor obiective de infrastructură. „ În aceste proiecte este foarte important să fie efectuate corect studiile de fezabilitate, să fie stabilite exact obligaţiile partenerilor şi să fie balansate riscurile şi beneficiile”, a mai spus directorul Agenţiei Proprietăţii Publice pe lângă Ministerul Economiei.