Formația CSM Poli Iași a remizat cu Petrocub-Hâncești, scor 2-2, în stagiul de pregătire de la Tiraspol. Pentru echipa antrenată de Flavius Stoican au marcat internaționalii moldoveni Alexandru Boiciuc și Danu Spătaru, transmite IPN.
Boiciuc a revenit la Poli Iași după împrumutul la Milsami Orhei, în timp ce Spătaru ar putea continua în campionatul României după ce a mai evoluat pentru Astra și Dinamo. Echipa din Iași l-a mai transferat pe portarul moldovean Alexei Coșelev și îi testează pe mijlocașul Alexandru Vremea și tânărul de 17 ani, Marius Iosipoi, de la Dacia-Buiucani.
De asemenea, la CSM Poli Iași vor mai activa antrenorii Denis Romanenco și Denis Zmeu. Formația română a fost preluată în această vară de investitori din Rusia.