La Chişinău va avea loc o nouă ediţie a Expoziţiei "Ax-Art-2006"
https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-va-avea-loc-o-noua-editie-a-expozitiei-7967_965210.html
În perioada 21-24 iunie, la CIE „Moldexpo” din Chişinău va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Expoziţiei naţionale de artă plastică, fotografie şi meşteşuguri populare "Ax-Art-2006". Evenimentul reprezintă prin amploare şi tematică o adevărată sărbătoare a artei contemporane în multitudinea ei de manifestări: pictură, grafică, sculptură, artă.
Anul trecut, la eveniment au participat 134 de artişti, dintre care 89 de maeştri ai penelului, 4 sculptori, 4 fotografi, 37 de meşteri populari din Chişinău, Edineţ, Faleşti, Dubăsari şi alte localităţidin R. Moldova, precum şi din România, Letonia, Georgia, Ucraina, Polonia. Aceştia şi-au expus lucrările independent ori reuniţi sub egida unor instituţii, ca Uniunea Meşterilor Populari, Asociaţia „Primăvara poloneză", Proiectul Internaţional „Eurointegrare prin artă".
Printre manifestările organizate în cadrul expoziţiei se numără mesele rotunde în cadrul cărora se discută renaşterea satului în baza valorilor naţionale, promovarea produselor create de meşterii populari atât pe piaţa internă, cât şi externă, crearea întreprinderilor mici şi mijlocii etc.
În cadrul expoziţiei este organizat tradiţional concursul "Frumuseţea în viziunea amatorilor". Zilnic, în cadrul expoziţiei vor fi organizate ateliere de creaţie în domeniul împletitului din pănuşi, broderiei artistice, croşetării, unde fiecare amator are ocazia să deprindă secretele meşteşugului de la valoroşi creatori populari.
Expoziţia este organizată de CIE "Moldexpo" Ministerul Culturii şi Turismului şi Uniunea Meşterilor Populari din Moldova.