logo

La Chişinău se va desfăşura cea de-a II-a etapă de revizie tehnică a microbuzelor


https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-se-va-desfasura-cea-de-a-ii-a-7967_961576.html

Şoferii unor microbuze autorizate pentru transportul de călători din capitală ar putea cheltui de la 4 până la 10 mii de lei pentru a susţine cea de-a doua etapă a reviziei tehnice, programată pentru perioada 16-24 octombrie curent, susţine preşedintele Uniunii Transportatorilor Privaţi (ATP), Gheorghe Rusu. Rusu a declarat pentru Info-Prim Neo că şoferii unor microbuze cu termenul de exploatare mai mic de 15 ani trebuie să înlocuiască pneurile şi alte piese de rezervă, să vopsească unităţile de transport etc., ceea ce ar putea costa 4-6 sau chiar 10 mii de lei. În afară de aceasta, proprietarii microbuzelor reutilate, care constituie 65 la sută din parcul de maşini, ar putea fi scoase din activitatea de transport public, în conformitate cu hotărârea de Guvern din iulie curent, care prevede eliminarea, până la sfârşitul acestui an, a maxi-taxiurilor cu anul fabricaţiei 1991 şi 1992, iar până la sfârşitul anului viitor – şi a celorlalte maşini reutilate. Rusu susţine că ATP a adresat factorilor de decizie mai multe solicitări şi speră să obţină modificarea hotărârii care ar putea lăsa fără surse de existenţă peste 10 mii de persoane. Deocamdată, nici Guvernul, nici primarul interimar nu au răspuns transportatorilor. Mai mult, în decizia recentă a lui Vasile Ursu privind anunţarea celei de-a doua etape a reviziei tehnice a microbuzelor nu se spune nimic despre posibilitatea activării în continuare a microbuzelor reutilate, deşi administraţia publică locală ar putea aplica moratoriu pe hotărârea Guvernului, susţine Rusu. În decizia primarului interimar se menţionează că cea de-a doua etapă a reviziei prevede „verificarea stării tehnice şi aspectului estetic şi de echipare a vehiculelor, care se va efectua conform Instrucţiunilor de revizie tehnică a microbuzelor autorizate pentru transportul de călători în municipiul Chişinău, aprobate prin decizia Primăriei capitalei şi în conformitate cu standardele în vigoare”. Rezultatele acesteia vor fi prezentate până la 15 noiembrie. Testarea tehnică a microbuzelor va fi efectuată de 6 staţii tehnice utilate cu echipament modern de verificare, inclusiv Autotest, Opel, Moldkargo.