logo

La Chișinău se desfășoară cea mai mare conferință internațională privind impozitarea - TAXCON


https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-se-desfasoara-cea-mai-mare-conferinta-internationala-7966_1099530.html

La Chișinău se desfășoară cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova „TAXCON'23”, a patra ediție. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț Americană din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Camera Consultanților Fiscali din România, transmite IPN.

Procesul actual de apropiere, iar într-o perspectivă de până în 2030 de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană presupune armonizarea a aproximativ 1700 de acte normative ce țin de Ministerul Finanțelor, dintre care aproape jumătate țin de domeniul fiscal și vamal. Aceste ajustări necesită un dialog constant cu mediul de afaceri și sunt orientate spre simplificarea de proceduri, spre concretizări și uniformizări, a remarcat Veronica Sirețeanu, ministrul finanțelor, în deschiderea „TAXCON'23”.

„Politicile și instrumentele fiscale trebuie să fie predictibile și să ofere un cadru stabil și favorabil pentru afaceri, astfel încât investițiile să prospere, iar odată cu ele economia națională și lucrătorii”, a menționat la rândul său Mila Malairau, directorul executiv AmCham Moldova.

Ambasadoarea Suediei în Moldova,  Katarina Fried susține că această conferință marchează începutul celei de-a treia etape a colaborării dintre Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova și Agenția Fiscală suedeză. „Colaborarea are ca obiectiv principal sprijinirea reformelor de management intern în cadrul Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova, schimbul digital internațional de informații privind impozitele și promovarea unei abordări orientate către client față de plătitorii de impozite”, a declarat Katarina Fried.

Laura Hruby, șef adjunct al Misiunii Ambasadei Statelor Unite la Chișinău a subliniat că „TAXCON este o platformă esențială ce valorifică expertiza colectivă impresionantă a tuturor celor prezenți la conferință și efortul de a aborda provocările stringente în finanțe și guvernanță, a promova creșterea economică a Republicii Moldova și a accelera integrarea europeană”.

Aproximativ 300 de participanți s-au înregistrat la conferința „TAXCON”. Principalele teme de pe agenda conferinței se referă la administrarea fiscală – excelență prin conformare voluntară, politicile fiscale pentru combaterea concurenței neloiale – aspecte naționale și internaționale, administrarea vamală prin prisma noului Cod vamal, relațiile de muncă și impozitare. La conferință participă șase experți internaționali și 15 specialiști autohtoni.

Evenimentul este organizat cu suportul USAID Moldova și al Ambasadei Suediei la Chișinău și are în calitate de partener media publicația Monitorul.fisc.md.