La Chişinău se deschide un centru regional pentru persoanele infectate cu HIV
https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-se-deschide-un-centru-regional-pentru-persoanele-infectate-7967_1003643.html
Un centru regional pentru persoanele infectate cu virusul HIV se deschide la Chişinău miercuri, 27 februarie. Centrul va funcţiona zilnic şi va oferi consultaţii, recomandări şi asistenţă psihologică bolnavilor cu HIV.
Solicitată de Info-Prim Neo, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Svetlana Chifa, a declarat că centrul va fi amplasat într-o aripă a Spitalului nr. 1 din capitală, unde s-a efectuat reparaţie capitală şi s-a procurat echipamentul necesar.
Proiectul a fost finanţat de către Fondul global de combatere a SIDA, Malariei şi Tuberculozei şi de Fundaţia Soros. Specialiştii care vor oferi asistenţă au fost selectaţi în urma unui concurs. În cadrul centrului vor activa şi voluntari, care au fost instruiţi anterior.
În Republica Moldova sunt deschise 3 centre regionale de acest fel – în Bălţi, Tiraspol şi Comrat.