La Chişinău în clasa întâi vor merge peste 7 mii de copii
https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-in-clasa-intai-vor-merge-peste-7-mii-7967_991118.html
Peste 7 mii de copii din municipiul Chişinău vor merge anul acesta în clasa întâi. Specialistul coordonator al Secţiei management preuniversitar din cadrul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Nina Butucea, a declarat pentru Info-Prim Neo că procesul de înscriere a elevilor la şcoală a început deja şi va continua până la 31 august.
Pentru a înscrie copilul la şcoală părinţii sau tutorele trebuie să depună o cerere la administraţia instituţiei de învăţământ, la care să anexeze certificatul medical şi copia certificatului de naştere a copilului. Copii nu vor trebui să susţină careva teste, cu excepţia celor care merg la şcoli cu profil. Va exista doar o convorbire cu directorul instituţiei, în prezenţa psihologului.
Instituţiile de învăţământ vor da prioritate copiilor care îşi au domiciliul în sectorul în care se află şcoala, celor care au un frate sau o soră care deja învaţă aici şi copiilor ai căror părinţi sunt angajaţi la instituţia în cauză.
În cazul în care candidaţii la admitere sunt din afara municipiului Chişinău, aceştia se pot înscrie la o şcoală din Chişinău dacă părinţii muncesc aici şi vor putea confirma printr-un certificat acest lucru.
În municipiul Chişinău există în jur de 140 de instituţii de învăţământ preuniversitar.