logo

La Chişinău au loc acţiuni de comemorare a victimelor tragicului accident de la Cernobâl


https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-au-loc-actiuni-de-comemorare-a-victimelor-tragicului-accident-de-la--7967_969447.html

Un marş de comemorare a victimelor de la Cernobâl are loc astăzi, 26 aprilie la Chişinău. În ziua împliniri a 22 ani de la catastrofă membri ai Societăţii Cernobâl au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care, organizaţi într-o coloană, au mers spre parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica pentru a participa la o serie de acţiuni de comemorative, printre care şi mitingul în faţa monumentului victimelor accidentului. Tudor Căpăţână, directorul Societăţii Cernobâl din Chişinău, a comunicat pentru Info-Prim Neo că persoanele care au contribuit la diminuarea consecinţelor exploziei din 1986, se confruntă cu numeroase dificultăţi. Principala problemă ţine de insuficienţa banilor pentru medicamentele extrem de costisitoare. „Solicităm ca pensia de invalid şi înlesnirile să fie majorate puţin, deoarece banii alocaţi nu sunt suficienţi pentru a acoperi nici 80% din costul medicamentelor necesare”, a declarat Tudor Căpăţână. Potrivit sursei citate, cea mai dureroasă problemă este cea a copiilor care s-au născut cu diverse tulburări de sănătate în urma exploziei. Actualmente sunt înregistraţi circa 1769 de copii care manifestă diverse boli. 55 de copii au decedat ca rezultat al maladiilor provocate de tragicul eveniment. De asemenea, gravă este situaţia familiilor care au rămas fără un întreţinător. O problemă rămâne şi lipsa spaţiului locativ. Unul dintre participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei a comunicat reporterului agenţiei că, după ce a revenit acasă, au început să se manifeste numeroase dureri de cap, de oase şi alte boli care necesită un tratament extrem de costisitor. Înlesnirile şi pensia alocată sunt extrem de mici în comparaţie cu cheltuielile pentru tratament, a menţionat acesta precizând că face cu greu faţă necesităţilor. Galina Balmoş, ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului a declarat recent că au fost întreprinse un şir de acţiuni cu scopul de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei participanţilor la lichidarea catastrofei de la Cernobâl. Actualmente compensaţiile anuale pentru pierderea întreţinătorului sunt în cuantum de 360 lei, plus concediul suplimentar care este în valoare de 1394 pentru fiecare persoană. Prestaţiile lunare pentru invalizii de gradul întâi este de 1799 lei, pentru cei de gradul doi - 2371, gradul trei - 693 lei. Participanţii beneficiază de compensaţii nominative. Suplimentar se acordă alocaţii lunare de stat, indemnizaţie de îngrijire şi foi pentru tratament în sanatorii sau compensaţii pentru acestea. În R. Moldova la evidenţă sunt 2,7 mii persoane mobilizate pentru contracararea consecinţelor catastrofei. Casa naţională de asigurări sociale a luat la evidenţă 250 de participanţi şi 2496 de invalizi de gradele I, II şi III. Societatea Cernobâl din Moldova a fost înfiinţată la 19 mai 1990.