La Chişinău are loc Forumul Economic Vienez
https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-are-loc-forumul-economic-vienez-7966_968530.html
Circa 250 de persoane din 18 state participă la Forumul Economic Vienez (Vienna Economic Forum) desfăşurat la Palatul Republicii din capitală, transmite Info-Prim Neo.
În deschiderea evenimentului, în seara zilei de miercuri, 20 februarie, preşedintele Vladimir Voronin a făcut o prezentare a R. Moldova menţionând măsurile întreprinse pentru atragerea investiţiilor străine. El s-a referit la dezvoltarea infrastructurii, măsurile instituţionale menite să debirocratizeze procesul de pornire şi gestionare a afacerilor, modificarea cadrului legal, măsurile întreprinse pentru liberalizarea economiei, etc.
Prim-viceprim-ministrul Zinaida Grecianâi a menţionat calităţile pozitive ale economiei R. Moldova, menţionând că piaţa acesteia este interesantă pentru investiţii. În prezent, o mare parte a investiţiilor vine anume din Uniunea Europeană, astfel, la ora actuală în R. Moldova se poate vorbi despre o integrare economică europeană, a declarat Grecianâi.
Erhard Busek, coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est a apreciat drept pozitivă dezvoltarea R. Moldova în ultimii ani, menţionând că în această ţări sunt multe posibilităţi pentru investiţii.
Mai mulţi participanţi la forum, oameni de afaceri din străinătate, au declarat pentru presă că sunt gata să investească în R. Moldova. În special, ei sunt atraşi de domeniul agriculturii şi dezvoltarea infrastructurii.
Volumul investiţiilor străine înregistrate în anul 2007 a fost de 540 mln dolari, ceea ce reprezintă circa 12% din produsul intern brut.
Vienna Economic Forum este una din cele mai importante asociaţii non-guvernamentala europene, din care fac parte Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, Montenegro, România, Serbia, Slovenia şi Turcia. Obiectivul de baza al Forumului Economic este promovarea investiţiilor în regiunea ţărilor de la Marea Adriatica până la Marea Neagră. Partenerii Vienna Economic Forum sunt peste 30 de companii cu renume mondial precum ar fi „Siemens”, „Austrian Airlines”, “Raiffeisen International”, „BENQ Austria GmbH” etc.
Potrivit organizatorilor, acest eveniment va permite atât prezentarea oportunităţilor pe care le oferă R. Moldova potenţialilor investitori străini, cât si crearea unui climat benefic de formare a parteneriatelor între companiile moldoveneşti şi cele străine.