La Chişinău a fost fondată Acociaţia Mediatorilor din Moldova
https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-a-fost-fondata-acociatia-mediatorilor-din-moldova-7967_969572.html
Promovarea institutului medierii va fi obiectivul principal al Asociaţiei Mediatorilor din R. Moldova, care şi-a invitat potenţialii fondatori la un seminar constitutiv, de evaluare şi instruire, transmite Info-Prim Neo.
Precum a menţionat directorul Institutului de Reforme Penale, Igor Dolea, pe parcursul ultimilor ani în R. Moldova s-a încercat utilizarea medierii drept alternativă a examinării în instanţa de judecată a unor cauze penale. În 2007, a fost adoptată Lgea cu privire la mediere, care va intra în vigoare de la 1 iulie 2008. În acest context, e necesar de a implementa pe larg prevederile acestei legi, de a spori gradul de calificare a mediatorilor şi, ca urmare, a independenţei acestora. „Promovarea pe larg a institutului medierii va decriminaliza Codul penal, or, lucrul acesta e foarte important întru-un stat de drept”, – a susţinut Igor Dolea.
Cristina Beldiga, membră a Consiliului de Mediere pe de pe lîngă Ministerul Justiţiei, a precizat că, din anul 2005 până în prezent, în R. Moldova s-a apelat la mediere în 224 de cauze penale, în 60 din acestea s-a ajuns la semnarea unor contracte de înţelegere.
Potrivit sursei citate, este important ca procedura de mediere să fie folosită nu numai în cauzele penale, unde există o anumită limită (aplicarea medierii e permisă în cauzele care presupun privaţiune de liberatate până la 5 ani) , dar în special în soluţionarea conflictelor comunitare, familiale, conflictelor de ordin economic.
„Medierea permite părţii vătămate să-i fie restituită paguba materială pricinuită, să se întâlnească cu făptuitorul şi să obţină de la el răspunsuri la toate întrebările, ce îl preocupă. Astfel, se restabileşte echilibrul psihoemoţional dintre părţi. În cazul unor conflicre comunitare sau economice lucrul acesta este foarrte important”,- a subliniat ea.
Medierea este o procedură benevolă, la ea se poate apela doar cu consimţământul ambelor părţi implicate în conflict. Un avantaj al medierii rezidă în cheltuielile mici solicitate, comparativ cu examinarea cauzelor în instanţa de judecată (de bani şi de timp).
Potrivit statutului, Asociaţia Mediatorilor îşi propune să organizeze activităţi de informare a opiniei publice privind institutul medierii, să contribuie la perfecţionarea abilităţilor şi tehnicilor de lucru în domeniul medierii ale membrilor săi, să elaboreze scheme funcţionale de mediere, să crezeze o reţea de schimb informaţional la nivel naţional şi internaţional în această problemă.
Mediatori pot deveni oameni de diferite profesii, care au capacităţi de mediere şi care vor obţine licenţa respectivă.
Cristina Beldiga a spus că printre membrii fondatori ai Asociaţiei Mediatorilor s-au înscris circa 50 persoane.