La Chişinău a avut loc Congresul de constituire a unei noi formaţiuni politice
https://www.ipn.md/ro/la-chisinau-a-avut-loc-congresul-de-constituire-a-unei-7965_962702.html
La Chişinău a avut loc Congresul de constituire a unei noi formaţiuni politice – Partidul Naţional Liberal (PNL).
Potrivit programului politic, PNL are la bază doctrina liberală, ce îmbină principiile libertăţii individuale cu solidaritatea socială. Partidul îşi identifică poziţia pe eşichierul politic ca fiind de dreapta, cu asimetrie spre centru.
PNL îşi asumă rolul de forţă politică modernă, responsabilă, întemeiată pe ordinea democratică, autoritatea legii, pacea interetnică şi preocuparea pentru prosperitatea cetăţenilor R. Moldova.
Pentru modernizarea economiei moldoveneşti, PNL consideră drept necesar modelul de organizare a economiei după principiile pieţei libere. În acest context, formaţiunea se pronunţă pentru inviolabilitatea proprietăţii private, libera circulaţie a mărfurilor, limitarea reglementărilor şi eliminarea birocraţiei excesive.
PNL pledează pentru înaintarea rapidă şi eficientă pe calea aderării la UE, chiar şi în condiţiile nereglementării definitive a conflictului transnistrean. În acelaşi timp, partidul consideră că reglementarea politică a conflictului depinde în mod direct de succesul integrării europene şi va fi stimulată de acest proces.
Formaţiunea se pronunţă şi pentru aderarea R. Moldova la NATO, precum şi pentru constituirea Uniunii interstatale România – RM, sub forma mecanismului de accelerare a R. Moldova la UE.
Preşedinte al formaţiunii a fost aleasă deputatul Vitalia Pavlicenco, iar vicepreşedinţi – Anatol Ţăranu, Ion Iovcev şi Octavian Grama.