logo

La cea de-a treia licitaţie de vânzare a acţiunilor proprietate publică au fost vândute opt pachete de acţiuni în valoare totală de 39,1 mln lei


https://www.ipn.md/ro/la-cea-de-a-treia-licitatie-de-vanzare-a-actiunilor-7966_970846.html

La cea de-a treia licitaţie de vânzare a acţiunilor proprietate publică, care s-a desfăşurat între 28 iulie şi 1 august la Bursa de Valori a Moldovei (BVM), au fost vândute pachete de acţiuni ale statului în opt societăţi din cele 33 expuse. Valoarea tranzacţiilor a fost de 39,1 mln lei, cu 1,7 mln mai mult decât valoarea iniţială a pachetelor comercializate, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al BVM, ca rezultat al licitaţiilor, şase proprietari au obţinut pachete ce depăşesc 50% din capitalul social (mai mare ca pachetul de control). Cinci dintre pachetele au fost vândute la preţul iniţial. În prima zi a licitaţiilor au fost stabiliţi cumpărătorii pachetelor a şase societăţi pe acţiuni în sumă totală de 37,4 mln lei, cu 1,7 mln lei mai mult decât preţul lor de start. În celelalte zile, au fost vândute pachetele a două societăţi - „Tipografia din Leova” şi „Fabrica de vinuri Slobozia Mare” - în valoare totală de 1,7 mln lei. Cele mai scumpe acţiuni au fost cele ale SA „Staţiunea Tehnologică de Maşini din Călăraşi”. Pachetul a fost vândut la preţul de 47 lei pentru o acţiune, de 3 ori mai mare decât preţul iniţial. Acţiunile SA „Combinatul auto nr.1” au fost cumpărate la preţul 3,16 lei, de 2 ori mai mare decât cel iniţial. Preţul acţiunilor SA „Uzina biochimică din Bălţi” s-a ridicat, în urma licitaţiilor, cu 23%. Prima licitaţie de acest gen a fost organizată în luna martie a anului curent, unde statul a comercializat pachetele de acţiuni în 16 societăţi din 53 expuse, în valoare de aproape de 62 mln lei, ce a depăşit de două ori preţul iniţial. A doua licitaţie a avut loc în iunie, când spre vânzare au fost expuse pachetele de acţiuni ale statului în 40 de societăţi pe acţiuni, fiind comercializate 17 societăţi în sumă de 65,8 mln lei, ceea ce depăşeşte cu 20% preţul iniţial.