logo

La Călărași vor fi edificate busturile a doi domnitori


https://www.ipn.md/ro/la-calarasi-vor-fi-edificate-busturile-a-doi-domnitori-7967_1040163.html

Executivul a aprobat edificarea busturilor domnitorilor Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza. Acestea vor fi instalate în Scuarul Domnitorilor din str. Biruinței 1/1, orașul Călărași. Cheltuielile vor fi acoperite din donații și sponsorizări, transmite IPN.

De asemenea, executivul a acceptat propunerea de instalare a plăcii comemorative consacrate actorilor Constantin Constantinov şi Ecaterina Kazimirova, fondatori ai Teatrului muzical-dramatic „A. S. Puşkin”, în prezent Teatrul Naţional „Mihai  Eminescu.

Placa comemorativă urmează a fi amplasată pe faţada clădirii în care au locuit artiștii, din strada Alexei Şciusev, 71, mun. Chișinău. Resursele financiare necesare vor fi asigurate de către familia Constantinov, precum şi din contul donaţiilor.