logo

La Bruxelles are loc reuniunea oficială a Consiliului de Cooperare RM–UE


https://www.ipn.md/ro/la-bruxelles-are-loc-reuniunea-oficiala-a-consiliului-de-cooperare-7965_998616.html

Astăzi, 26 iunie, la Bruxelles, are loc cea de-a 14-a reuniune oficială a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană. În cadrul reuniunii urmează să fie abordate mai multe domenii de cooperare între cele două părţi, transmite Info-Prim Neo. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, din partea Republicii Moldova la reuniune participă o delegaţia în frunte cu premierul Vlad Filat. Din delegaţie fac parte şi vicepremierii Iurie Leancă, Eugen Carpov, Valeriu Lazăr şi Mihai Moldovanu, ministrul justiţiei, Oleg Efrim şi ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov. Din partea Uniunii Europene la reuniune participă comisarul european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Stefan Fule, reprezentanţii Danemarcei, stat care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, până la 30 iunie 2012. Reuniunea este programată pentru prima jumătate a zilei. Agenda vizează toate domeniile posibile de cooperare – dialog politic, aspecte economice, justiţie şi afaceri interne, domenii de cooperare sectorială şi contacte interumane. Într-un format informal sunt abordate aspecte legate de soluţionarea conflictului transnistrean. Reuniunea oficială a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană are loc o dată pe an.