logo

La Biserica „Sfântul Dumitru” cozonacul va fi sfințit sâmbătă


https://www.ipn.md/ro/la-biserica-sfantul-dumitru-cozonacul-va-fi-sfintit-sambata-7967_1081332.html

La Biserica ortodoxă „Sfântul Dumitru” din capitală, cozonacul și alte bucate pascale vor fi binecuvântate pe parcursul zilei de sâmbătă, 1 mai, pentru a evita îmbulzeala și pentru a preveni răspândirea infecției COVID-19, a precizat astăzi preotul Pavel Borșevschi, parohul bisericii amintite, transmite IPN.

Părintele a specificat că atât serviciile divine din Săptămâna Patimilor, cât și cele din ajun de Paști vor fi oficiate în aer liber, iar lingurița pentru împărtășanie va fi dezinfectată după fiecare enoriaș.

Preotul îndeamnă credincioșii să vină la biserică, inclusiv în Noaptea Învierii, dar să respecte toate măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19, adică să poarte mască de protecție, să păstreze distanța socială. „Cel mai mare păcat este de a cere de la Dumnezeu minune fără ca să ne protejăm.  Cine știe să se păzească, pe acela îl păzește și Dumnezeu”, a spus parohul Bisericii „Sfântul Dumitru”.

Preotul recomandă creștinilor, la Paștile Blajinilor, să vină să pomenească răposații la biserică, nu la cimitire, unde unii oameni s-ar duce mai mult pentru a-și arăta ce haine scumpe au sau ce bucate alese au gătit. La sate autoritățile publice locale și poliția ar trebui să le permită oamenilor să pomenească răposații în cimitire pe parcursul Săptămânii Luminate, adică de la Paști până la Paștele Blajinilor, la fel pentru a evita aglomerările, a opinat preotul Pavel Borșebschi.

În contextul Campaniei de prevenire a incendiilor în preajma Sfintelor sărbători de Paști, preotul Pavel Borșevschi a precizat că biserica dispune de stingătoare, există două ieșiri din lăcaș, toate lumânările sunt puse afară, în curtea bisericii, iar electricianul care a verificat recent rețelele electrice i-a dat asigurări că nu există niciun fel de defecțiuni. În același timp, părintele a menționat că, acum trei ani, de Paști, la Biserica „Sfântul Dumitru” a izbucnit un incendiu după ce un post TV a instalat mai multe proiectoare, cazul aflându-se pe rol în instanța de judecată.