La Bălţi va fi deschis un consulat al Rusiei
https://www.ipn.md/ro/la-balti-va-fi-deschis-un-consulat-al-rusiei-7967_1001607.html
În municipiul Bălţi va fi deschis un consulat al Rusiei. Despre acest fapt au convenit vineri, 16 noiembrie, premierul Vlad Filat şi vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care se află în vizită la Chişinău. Cât priveşte deschiderea unui consulat la Tiraspol, oficialii au convenit să continue discuţiile la acest subiect, inclusiv în cadrul consultărilor consulare moldo-ruse care vor avea loc la 22 noiembrie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă de la Guvern, oficialii au trecut în revistă un spectru larg de subiecte ce vizează relaţiile bilaterale, dar şi cooperarea în cadrul CSI şi în procesul de reglementare a problemei transnistrene. Un subiect aparte al discuţiei l-a constituit cooperarea în domeniul umanitar. În context, s-a convenit asupra aprofundării relaţiilor în domeniul educaţiei.
De asemenea, interlocutorii au discutat despre aprofundarea relaţiilor economice, constatând creşterea constantă a volumului schimburilor comerciale între cele două ţări, care în anul 2011 au constituit 2 miliarde dolari SUA, iar până la finele anului curent ar putea fi cu 20% mai mare decât în anul trecut. Părţile au optat pentru intensificarea cooperării economice, prin lansarea de proiecte investiţionale.