logo

La 28 martie oameni din întreaga lume vor stinge lumina timp de o oră


https://www.ipn.md/ro/la-28-martie-oameni-din-intreaga-lume-vor-stinge-lumina-timp-de-o-ora-7967_974780.html

Sâmbătă, 28 martie, la ora 20.30, oameni din întreaga lume vor stinge lumina timp de o oră. Este vorba despre o acţiune de solidaritate cu evenimentul internaţional „Ora Planetei”, eveniment care face apel către cetăţenii din întreaga lume să ia atitudine împotriva poluării şi schimbărilor climatice, transmite Info-Prim Neo. Mişcarea ,,Ora Plantei” (Earth Hour) iniţiată de World Wildlife Fund (WWF) a debutat în Sydney, Australia, la 31 martie 2007, iar în anul 2008 evenimentul s-a extins la nivel global, în 371 de oraşe, antrenând 100 de milioane de oameni din 35 de ţări. Cu şase săptămâni înainte de „Ora Planetei 2009” la acest număr de oraşe a aderat şi capitala R. Moldova – oraşul Chişinău, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale (MERN). Mişcarea are drept scop prevenirea încălzirii globale, fiind una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă omenirea în prezent - topirea calotei glaciare, creşterea nivelului oceanelor, fenomene meteorologice extreme, mai puţină zăpadă în regiunile nordice sau mai multă secetă în sud. „Dacă pe data de 28 martie curent, între orele 20.30 – 21.30, toţi consumatorii casnici din ţara noastră ar deconecta energia electrică, s-ar economisi 278000 kW. Pentru producerea acestei cantităţi de energie se consumă 86,8 mii metri cubi de gaze naturale, în rezultatul arderii cărora se emit în atmosferă 165 tone de gaze cu efect de seră”, se mai arată în comunicat. În acest context, MERN s-a adresat către toate autorităţile relevante, agenţii economici, toţi oamenii de bună credinţă cu chemarea de a susţine iniţiativa de deconectare a curentului electric în localurile publice, instituţii, blocurile de locuit şi casele particulare pentru o oră. În acelaşi timp, Primăria municipiului Chişinău, solidarizându-se cu această acţiune, a anunţat că sâmbătă seară, de la ora 20.30, vor fi stinse luminile în direcţiile din subordinea autorităţilor publice locale şi în toate instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar din municipiu. Şi ÎCS „RED Union Fenosa” SA a hotărât să se solidarizeze cu milioanele de persoane care luptă împotriva încălzirii globale. În acest context, a făcut un apel către toţi consumatorii să manifeste susţinerea pentru acţiunea menită să contribuie la sensibilizarea populaţiei de pe mapamond cu privire la fenomenul încălzirii globale. WWF este una dintre cele mai mari şi respectate organizaţii de menţinere a mediului, cu peste 5 milioane de susţinători şi cu o reţea globală activă în peste 100 de ţări. Scopul WWF este de a opri degradarea mediului natural al planetei şi promovarea reducerii poluării şi a consumului iresponsabil de resurse. De la 2 milioane de persoane în 2007, care au participat pentru prima dată în Sydney la Ora Planetei, în 2008 numărul acestora a depăşit 50 de milioane. În 2009 Ora Planetei îşi propune să implice 1 miliard de persoane în peste 1000 de localităţi ale lumii.