La 18 martie va fi redusă presiunea apei în reţelele sectorului Râşcani al capitalei
https://www.ipn.md/ro/la-18-martie-va-fi-redusa-presiunea-apei-in-retelele-7967_968860.html
S.A. „Apă-Canal Chişinău” informează că marţi, 18 martie, în perioada de timp între ora 9.00 şi 20.00, va fi redusă presiunea apei în reţelele sectorului Râşcani, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al întreprinderii. Scăderea presiunii apei este motivată de executarea unor lucrări de reparaţie la apeductul DN 200 mm din strada N. Dimo.
O presiune scăzută a apei va putea fi resimţită pe străzile Florilor, M. Costin, N. Dimo, Kiev, Bogdan-Voievod, A. Russo, Spartacus, bd. Moscovei. Este posibilă lipsa apei la ultimele etaje ale blocurilor locative.
S.A. „Apă-Canal Chişinău” aduce la cunoştinţa consumatorilor că, în caz de necesitate, aprovizionarea cu apă se va efectua cu cisterne auto. După remedierea defecţiunilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi.