România va continua să sprijine drumul european al Republicii Moldova, indiferent de recentele declarații ale președintelui Igor Dodon. Declarația aparține șefului statului român, Klaus Iohannis, și a fost lansată la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București, transmite IPN.
„Republica Moldova are nevoie de stabilitate, de implicarea responsabilă – subliniez acest cuvânt, responsabilă – a tuturor factorilor politici și instituționali în continuarea și consolidarea procesului de reforme. Aceste reforme sunt esențiale pentru modernizarea statului și susținerea parcursului european, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Klaus Iohannis.
Oficialul a menționat că, în acest scop și pe această bază, reafirmă sprijinul ferm al României pentru viitorul european al Republicii Moldova și a subliniat deschiderea României, în acest context, cu privire la dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, pentru continuarea proiectelor de cooperare bilaterale cu Guvernul și cu autoritățile locale din Republica Moldova.
Președintele român a amintit despre faptul că la ultima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării de anul trecut a fost adoptat un Plan de Acțiune privind abordarea strategică a relației României cu Republica Moldova. „Obiectivul nostru strategic, reflectat în acest plan, este susținerea orientării clare, ireversibile a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană și a conectării pro-europene a Chișinăului, precum și existența unor instituții puternice și a unei democrații solidă”, a notat Klaus Iohannis.
Potrivit lui, în acest proces, România poate și trebuie să joace un rol principal, să investească mai mult. Efortul României va trebui sistematizat și concentrat instituțional astfel încât rezultatele să fie vizibile, concrete și palpabile pentru cetățenii Republicii Moldova.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat într-o vizită la Moscova, a declarat că nu exclude faptul că după alegerile din 2018, poziția majorității parlamentare, adică a Partidului Socialiștilor, spune el, va fi de denunțare a Acordului de Asociere cu UE, iar șeful statului o va susține.