logo

Klaus Iohannis: Obținerea deciziei de deschidere a negocierilor de aderare a Moldovei și Ucrainei la UE, prioritatea momentului


https://www.ipn.md/ro/klaus-iohannis-obtinerea-deciziei-de-deschidere-a-negocierilor-de-7965_1099116.html

Obținerea deciziei politice de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei este prioritatea momentului. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, într-un discurs susținut la Cotroceni, cu ocazia Reuniunii anuale a diplomației române. Klaus Iohannis a menționat că ambele state au nevoie de menținerea angajamentului și a sprijinului ferm al Uniunii Europene și al statelor sale membre față de viitorul lor european, transmite IPN.

Președintele României s-a referit la războiul din Ucraina: „Consecințele nocive la nivel global ale războiului de agresiune de la granițele noastre au determinat adaptarea noastră rapidă și formularea de răspunsuri ferme pe o linie clară și puternic asumată a politicii noastre externe. Dumneavoastră v-ați aflat, de nenumărate ori, în prima linie a efortului de gestionare a efectelor acestui război, punând în mișcare mecanismele și instrumentele diplomatice și consulare, propunând abordări inovative și demonstrând constant relevanța unei diplomații eficiente”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Totodată, președintele României a menționat că solidaritatea României față de Ucraina a rămas de neclintit. „Am primit peste 5,7 milioane de ucraineni, am coagulat eforturi umanitare internaționale de anvergură, am facilitat tranzitul a peste 22,5 milioane de tone de produse agricole ucrainene prin România. Acestor eforturi li se alătură sprijinul politic puternic acordat Ucrainei la nivelul Uniunii Europene și al NATO, demersuri fără precedent în planul dreptului internațional, precum și angajamentul nostru pentru continuarea izolării Moscovei și combaterea impunității Rusiei”, a mai spus președintele României
.