logo

Klaus Iohannis către studenţi: Sunt convins că Prutul va rămâne doar o graniţă geografică


https://www.ipn.md/ro/klaus-iohannis-catre-studenti-sunt-convins-ca-prutul-va-ramane-doar-o-granita-ge-7965_1018585.html

Republica Moldova a făcut paşi importanţi pe calea integrării europene, impresionând Europa prin determinarea sa. În următorii ani, sunt aşteptate succese şi mai importante, iar România va fi alături în toate aceste eforturi de europenizare. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele României, Klaus Iohannis, care a ţinut o alocuţiune la Universitatea de Stat din Moldova. „Sunt convins că într-un orizont de timp rezonabil Prutul va rămâne doar o graniţă geografică, iar Republica Moldova va fi un membru serios şi important al Uniunii Europene. În acest fel, poarta Europei se va muta cu încă un pas”, a spus preşedintele român, citat de IPN.

Klaus Iohannis a spus că Moldova are o mare şansă să adere la UE, iar această şansă se numeşte România, care este cel mai redutabil susţinător al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. „Pentru noi drumul Moldovei către Europa Unită reprezintă o prioritate naţională. Avem în acest moment ideea de sprijin european pentru Chişinău. Subliniez angajamentul meu ferm de a susţine aceste demersuri în baza prerogativelor funcţiei pe care o deţin”, a spus preşedintele.

Construcţia unui viitor durabil trebuie asumată cu hotărâre de către Guvernul de la Chişinău, oricare ar fi acesta. Klaus Iohannis a subliniat că una dintre marile provocări ale anilor următori este ca Moldova să îndeplinească reformele democratice începute. Nu există altă cale spre prosperitate şi securitate decât a continua acest efort susţinut, iar solidaritatea românească se va manifesta prin experienţa pe care a dobândit-o.

Sprijinul acordat Republicii Moldova nu se rezumă doar la cel instituţional, este vorba şi de o adâncire a cooperării în relaţiile economice, de dialogul cultural şi politic, a mai spus oficialul. „Nu poţi construi nimic durabil fără stabilitate politică, fără consens şi fără a avea un proiect major asumat de factori decizionali ai statului. Instituţiile funcţionează şi produc rezultate concrete doar dacă există calm, perseverenţă şi suficientă voinţă pentru a reuşi”, a mai spus preşedintele României.

Româna a semnat Acordul de Asociere cu UE în 1993 şi a devenit membru cu drepturi depline peste 14 ani. Experienţa a dovedit că aşteptarea înseamnă depăşirea propriilor bariere, din administraţie, din justiţie, în raporturile statului cu cetăţenii. „În final, aderarea la spaţiul comun înseamnă asumarea unor valori şi principii care fac viaţa comunităţii mai bună. România îşi doreşte ca cetăţenii Republicii Moldova să se bucure cât mai curând de beneficiile pe care le poate aduce Europa pentru fiecare dintre ei, mă refer la ajutorul economic, programele de asistenţă şi liniile de finanţare. Relaţia noastră de cultură şi limbă este esenţială pentru că poartă valoarea, adică solidaritatea necondiţionată pe care România doreşte să o confirme zi de zi. Acest proces dificil este o probă pentru noi, cum vom reuşi să furnizăm Republicii Moldova instrumentele de care dispunem, instituţionale, procedurale, experienţa birocratică, pentru reuşita proiectului european”, a subliniat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a efectuat o vizită de două zile la Chişinău. Acesta s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu premierul Chiril Gaburici, cu preşedintele legislativului, Andrian Candu şi cu cei trei lideri ai partidelor pro-europene.